Lumina Învierii la Biserica Sf. Parascheva din Hersonissos / Video



 Sărbătoarea Învierii lui Isus Mântuitorul și triumful vieții asupra morții

 Paștele sau Învierea lui Iisus este evenimentul fundamental al Creștinismului și cea mai importantă sărbătoare din calendarul anual, pentru credincioșii de pretutindeni. Ancorați în tradiție și spiritualitate, grecii, ca și românii, acordă o importanță deosebită nopții de Înviere, numită ”Anastasis”, ieșind cu toții din case pentru a participa la Liturghia din noaptea Sâmbetei Mari. O slujbă de mare încărcătură sufletească, ce amintește oamenilor de mântuirea lor prin jertfa lui Iisus Hristos și triumful vieții asupra morții.


 

 În orașul turistic Hersonissos, aproape de miezul nopții, bisericuța rupestră de pe țărmul mării Agia Paraskevi (Sf. Parascheva) și faleza învecinată devin neîncăpătoare. Familiile localnice și turiștii din oraș se adună în jurul lăcașului de rugăciune pentru a asista la slujbă, așteptând răbdători să primească și să împartă mai departe lumina sfântă.

 La ușă e aglomerat, dar se înaintează în rând, liniștit. Credincioșii intră să se închine la icoane și să aprindă lumânări. Pentru lumina Învierii, cei mai mulți au pregătite de acasă candele sau lumânări festive, frumos decorate cu panglici, flori și scoici, așa numitele ”lambades” (λαμπάδες).

 Cu oarecare fast, slujba este oficiată în prezența Primarului orașului și a altor reprezentanți ai autorităților locale. Din biserică, vocea preotului paroh răzbate prin difuzoare, răspândind Taina și cuvântul Domnului peste mulțimea tăcută de afară...


 

 A sosit momentul mult-așteptat. Preoții împrăștie lumina sfântă adusă din altar ce, odată ieșită pe ușa bisericii, se întinde în valuri, în tote direcțiile. În timp ce-și aprind lumânările unii de la alții, oamenii se îmbrățișează și își transmit simbolic, vestea ”Christos Anesti!/ Hristos a-nviat!”, răspunzând cu entuziasm, ”Alithos Anesti / Adevărat a Înviat!”

 Ca și la noi, se cântă în cor ”Hristos a înviat din morți, cu moartea pe moarte călcând și celor din morminte, viață dăruindu-le...”. În noaptea Învierii, în spiritul învățăturilor lui Iisus Mântuitorul, lumina și iubirea se înmulțesc prin împărțire...


 

 În timp ce clopotele anunță sprinten și viguros înfăptuirea miracolului, un rug uriaș, simbolizând arderea lui Iuda trădătorul, se aprinde spontan, luminând cerul. Peste mare sunt lansate jocuri de artificii și pocnitori, în timp ce întregul oraș reverberează, bucurându-se de tradiționalul spectacol ce marchează începutul sărbătorii pascale.

 În Creta, sărbătorile religioase majore precum Crăciunul, Boboteaza Prohodul din Vinerea Mare și Paștele se transformă în petreceri publice, astfel că, păstrând esența ritualică și comunitară, obiceiurile și tradițiile creștine sunt adaptate la modul de viață al societății moderne.


 

 După șapte săptămâni de post - din care o ultima, cea a patimilor lui Iisus culminând cu Prohodul și Epitaful, a fost petrecută în pioșenie și sobrietate - vine vremea pentru petreceri și mese bogate. Purtând Lumina pe drum, grecii se întorc la casele lor sau se opresc cu familiile și prietenii la taverne, pentru a se bucura de festin. Se ciocnesc ouăle roșii și se consumă tradiționala ciorbă de măruntaie de miel, numită ”mageiritsa”.

 Turiștii au făcute rezervări din timp, dornici să deguste bucatele specifice mesei de Paști în localurile pregătite pentru o noapte animată și plină de voie bună.



 Orașul forfotește, dar la Biserica Sf. Parascheva slujba continuă până la sfârșit, spre dimineață, cu participarea celor mai vrednici și evlavioși enoriași. Afară, pe clopotniță, crucea și steagul Greciei stau alături, simboluri sacre ale puterii spirituale a poporului grec: unitatea în credința Creștin Ortodoxă și  apartenența Bisericii la ființa națională.



 Dacă ajungeți în perioada Paștelui în Creta, veți fi plăcut impresionați de spiritul autentic al sărbătorilor pascale și de frumoasele tradiții ortodoxe, care au rămas la fel de vii, în ciuda secolelor de dominație străină.

Să fim veseli, să ne bucurăm! Cu moartea pe moarte călcând, Hristos a Înviat! Christos Anesti!

Niciun comentariu

Trimiteți un comentariu