Plaja și laguna Balos, o minune a naturii

 

Un peisaj zugrăvit în culorile raiului 

 În ultimii ani, Plaja Balos este menționată  tot mai frecvent  în topul celor mai frumoase plaje din Europa și din lume. Situată la 54 km nord-vest de Chania și 17 km de Kissamos, ea cuprinde țărmul nisipos și laguna formată între Peninsula Gramvousa și Capul Tigani din în extrema nord-vestică a insulei. 

  Aflat la  convergența Mării Egee cu Marea Ionică și Marea Libiei, Golful Balos încântă ochii cu o varietate de nuanțe de albastru feeric, grecii supranumindu-l „Sărutul celor trei mări”. Zona este apreciată atât pentru valoarea peisagistică, Balos fiind cea mai fotografiată plajă din Creta, cât și pentru cea ecologică, întreaga Peninsula Gramvousa făcând parte din proiectul Natura 2000, cea mai mare rețea de arii protejate din patrimoniul natural european.  

 Până mai ieri un loc sălbatic și virgin știut doar de localnici, astăzi, Plaja Balos este unul dintre cele mai comercializate obiective turistice din Creta. Deși poziția geografică este destul de izolată și traseul nu tocmai ușor, vara, mii de vizitatori sosesc din toate colțurile insulei, pentru a se relaxa câteva ore în decorul său feeric. Peisajul desprins din paradis, cu strălucitorul Cap Tigani pe fundalul cerului însorit, cu marea de un turcoaz sublim mângâind nisipul alb-rozaceu fin, a devenit în ultimul deceniu una dintre imaginile emblematice ale insulei Creta și ale plajelor sale însorite.  

 

 Excursia la Balos va ocupa cu siguranța o întreagă zi din vacanța dumneavoastră, putând să dureze, în cazul în care porniți din zona Heraklion, chiar și 15 ore. Având în vedere așezarea geografică, spre Balos nu există autobuze directe, iar căile de acces sunt doar două – cu feribotul din orașul Kissamos, sau cu mașina, traversând ”off road” rezervația Gramvousa. 

 Cele mai preferate sunt tururile de o zi cu feribotul, în care mai întâi vizitați insulița stâncoasă Imeri Gramvousa și vechiul fort venețian, iar apoi aveți posibilitatea de a petrece câteva ore în Golful Balos. Puteți rezerva astfel de excursii de la touroperatorii mari care activează pe insulă sau de la agențiile locale de turism, direct de pe website-uri sau la punctele de vânzare ale acestora. 

 Cu mașina, accesul la plajă se face pe un drum pietros ce începe din satul Kaliviani și merge de-a lungul capului Gramvousa. Este cu siguranță mai dificil, dar veți savura o priveliște de neuitat asupra întregului golf. În ultima parte, veți avea de coborât 20 de minute de la locul de parcare până la plajă și veți avea nevoie de încălțări sport, protecție pentru soare și apă de băut. Există și alternative mai puțin familiare, precum  turul  cu barcă privată, Jeep safari/ATV  sau, pentru cei mai antrenați pentru efort, drumeție pe jos sau cu bicicleta prin rezervația Gramvousa.

 

Recomandări:

  • Fiți la curent cu regulamentul de acces, din surse oficiale. În ultimii ani, autoritățile încearcă să limiteze degradarea provocată de supra-aglomerarea cu turiști, în special în lunile de vârf.
  • Verificați vremea în prealabil și planificați excursia în consecință. Condițiile meteorologice pot face drumul neamenajat din rezervație dificil pentru condus și cărarea stâncoasă de a parcare spre plaja Balos greu practicabil. De asemenea, în zilele cu valuri mari, feribotul, precum și celelalte ambarcațiuni nu pot părăsi portul. 
  • Fiind o destinație pentru excursii de o zi, amenajările turistice sunt minime. În cazul în care puteți să zăboviți mai multe ore la plajă, este recomandat să aveți la dumneavoastră toate cele necesare, accesorii și creme pentru protecție solară, apă, gustări.
  • Respectați mediul înconjurător și nu lăsați resturi alimentare sau jucării rătăcite prin nisip.
  • Cel mai bun moment pentru a vizita plaja Balos este în lunile mai-iunie sau septembrie-octombrie, pentru a evita aglomerația.
  • Dacă alegeți varianta cu mașina, în sezon, ideal este să ajungeți dimineața devreme, înainte de sosirea feribotului.

 Veți afla în continuare lucruri utile și interesante despre Plaja Balos, pentru a vă bucura cu adevărat de această experiență de vacanță. Merită să vă aventurați, măcar pentru a descoperi splendoarea și energia  autentică a unui loc pe care îl știți doar din poze. Fie că alegeți o excursie organizată, fie că preferați o variantă individuală, odată ajunși la destinație, efortul vă va fi răsplătit din plin.

  1. Facilități și activități pe plajă
  2. Peisaj și natură
  3. Atracții  în zonă
  4. Alternative la Plaja Balos
  5. Cum să ajungeți la Plaja Balos

a. Croaziera cu feribotul  din Kissamos

b. Tur cu barcă privată

c. Drum cu mașina sau taxi până la Balos

d. Jeep Safari

e. Drumeție pe jos sau cu bicicleta montană

1. Facilități și activități pe plajă

 Balos este una dintre plajele renumite pentru poziția geografică  izolată și frumusețea sălbatică. Plaja cuprinde limba de nisip de la țărmul Peninsulei Gramvousa, dar și istmul care o unește cu Capul Tigani, izolând un ochi de apă de mică adâncime. Aici s-a format o lagună cu apă caldă, ideală pentru relaxarea adulților sau bălceala copiilor. Dincolo de lagună, spre larg, apa este mai adâncă, iar valurile sunt măturate spre țărm, acesta fiind locul recomandat pentru înot și snorkeling.

  Fiind o destinație pentru excursii de o zi, amenajările turistice sunt minime. Există un sector organizat de șezlonguri și umbrele de plajă, însă în vârful de sezon toate locurile tind să se ocupe chiar mai devreme de 10-10:30 și de sosirea primului feribot de mare capacitate de la Kissamos.  Există și opțiunea de a închiria o umbrelă pentru 4 Euro (plus un depozit de 5 Euro) de la bordul feribotului cu care faceți turul.


 Ca în orice rezervație naturală, la Balos nu sunt disponibile echipamente pentru sporturi și activități nautice. Din vecinătatea sectorului de șezlonguri se pot închiria doar niște simpatice saltele plutitoare în formă de lebede uriașe și hidrobicicletele numite  ”pedalo flamingo ”.

 Opțiunile de mâncare sunt limitate, așa că e necesar să vă luați gustări la pachet de la hotel sau de pe drum.  Există, totuși, câteva cafenele și snack-baruri care, secundar, închiriază șezlonguri și umbrele. Nu departe de ele se află și toaletele publice.  De la mijlocul lunii aprilie până la sfârșitul lunii octombrie, există o tonetă care vinde apă și gustări la locul de parcare, puțin mai sus de plajă.

2. Peisaj și natură

 Peninsula Gramvousa  este o fâșie de pământ relativ izolată, nelocuită, cu relief montan arid, numit Muntele Geroskinos (762 m).  Ecosistemul ei este habitatul a peste 400 de specii de plante și 100 de specii de păsări, dintre care multe autohtone, numărându-se printre cele mai importante arii protejate din estul Mediteranei în cadrul proiectului european Natura 2000.

  Aflată pe latura vestică a peninsulei Gramvousa, Plaja și laguna Balos sunt mărginite de Capul Tigani, o mică formațiune stâncoasă plată (în limba greacă ”tigani” însemnând ”tigaie”) care se leagă de țărm prin istmul nisipos care închide laguna. La 1 km nord de lagună, spre vârful promontoriului, se văd alte două insulițe golașe și nelocuite: Imeri Gramvousa, obiectiv turistic de regulă inclus în turul Balos cu vaporul și Agria (Agria = sălbatic), un petic de pământ stâncos și inaccesibil.

 Trei mări cu compoziții minerale și salinitate diferite se întalnesc în zona Golfului Balos - Marea Ionică, Marea Libiei și Marea Egee - zugrăvind peisajul într-o paletă de nuanțe paradisiace, de la alb exotic, turcoaz, verde-jad și cristal până la albastru intens.


 Balos este una dintre puținele ”plaje roz” din Creta. Culoarea specifică se datorează unui microorganism numit Benthic foraminifera (o specie de moluscă), ce se atașează de stânci și recife sau se depune pe fundul mării. Din carcasa lui fosilizată se formează de-a lungul țărmului mult-admiratele benzi de nisip rozaceu-strălucitor.

 Muntele Geroskinos este acoperit de tufișuri de cimbru și oregano sălbatic, cactuși pitici, siluete răzlețe de măslini bătrâni și de nenumărate specii de flori sălbatice. Anthemis glaberrima, o varietate a mușețelului, este una dintre speciile florale care crește doar în zonă. Supranumită de biologi ”plămânii Mediteranei”,  Posidonia oceanica, cunoscută popular sub numele de Iarba lui Neptun sau Iarba lui Poseidon, este o specie de iarbă de mare caracteristică Bazinului Mediteranean, ce adăpostește o mare varietate de viețuitoare marine. 


 În peninsula Gramvousa își au cuibul peste 1000 de perechi de Falco eleonorae, Șoimul Eleonorei, un prădător cu anvergura aripilor în jur 1 m, pe care este imposibil să  nu-I remarcați în zbor deasupra munților. În rocile cavernoase ale insulelor învecinate cuibăresc câteva specii de cormorani. Există multe varietăți de pești și vietăți marine în jurul Balosului și Gramvousei, pe care iubitorii de scuba diving și snorkeling le pot vedea, precum grouperii (o specie mediteraneeana de cod cu burta galbenă), caracatițele, chefalii, peștii leu, creveții și recifele de corali stufoase și pline de culoare. De asemenea, zona este vizitată de foca-călugăr mediteraneană Monachus monachus și de țestoasa Caretta caretta, ambele specii protejate, aflate în pericol de dispariție. Aceste specii de vietăți marine le puteți admira la CretAquarium.

 În fiecare an, mii de turiști se aventureaza pentru a vizita aceasta plajă spectaculoasă. Este bine de știut că, pe lângă supra-aglomerarea din vârful sezonului, Plaja Balos mai are câteva ”minusuri” pentru cei care visează o plajă ideală. Apele de mică adâncime ale lagunei și fundul mâlos facilitează dezvoltarea microorganismelor, care provoacă uneori un miros neplăcut (precum nămolurile sapropelicepe care le avem în anumite zone din țară). Localnicii mai avertzează că, accidental, curenții marini aduc la mal deșeuri din plastic sau nedoritele pete de gudron.

3. Atracții în zonă

 Insula Tigani, cea care mărginește laguna la nord-vest, poate fi  vizitată într-o plimbare prin apa de mică adâncime. În partea de nord veți descoperi o peșteră istorică (precum sunt și peșterile Melidoni, Milatos, Krionerida și Xotikospilios) aici fiind locul de tristă amintire în care au fost masacrați femei și copii, în timpul campaniei armatei otomane din 1825 împotriva localnicilor creștini. La bisericuța Agios Girogos din apropiere se ține o slujbă de pomenire a victimelor în fiecare an, la 8 săptâmâni după Duminica Paștelui, de Ziua tuturor sfinților, Agion Panton. Merită să treceți, în continuare,  pe la ruinele orașului roman Agneio din Capul Korykon, unde se află un templu dedicat zeului Apollo.


 Punctul de observare. Dacă sunteți pasionat de fotografie, de la plajă, puteți urca într-o scurtă drumeție pe muntele Geroskino, până la punctul de observare - ”Trail Viewpoint”,  de unde obțineți cea mai frumoasă perspectivă a zonei. Priveliștea este spectaculoasă și cei care s-au aventurat spun că merită efortul. Traseul poate fi provocator, mai ales în căldură, deoarece nu există umbră și terenul este cam abrupt și stâncos. Este important să purtați pantofi sport, să aveți apă și să fiți pregătit pentru soare, mai ales în lunile de vară.

 Insulița Imeri Gramvousa  este inclusă în turul cu feribotul, aflându-se la 15 minute înainte de destinația finală Balos. De regulă aici se face un popas de două-trei ore. Aproape de punctul de debarcare, veți găsi o mică plajă exotică și  bisericuța Agioi Apostoloi  (Sfinții Apostoli). De aici, se zărește epava unei nave comerciale, naufragiate în apropierea țărmului, în 1968 . În cel mai înalt punct al insuliței, la 137 de metri altitudine, se află o fortăreață venețiană, construită în 1579. Aceasta, împreună cu fortărețele insulare Spinalonga și Souda, au fost ultimele avanposturi ce au căzut în războiul otomano-venețian din 1714–1718. Drumul abrupt până la fortăreață durează aproximativ 25 de minute, dar vă răsplătește cu priveliști superbe. E recomandat  să purtați niște încălțări comode și să lăsați șlapii pentru mai târziu, când debarcați în Balos.

4. Alternative la Plaja Balos: Plajele Elafonisi și Falassarna

 În special pentru turiștii care preferă o plajă mai accesibilă, plajele Falasarna ți Elafonissi sunt considerate ca alternative perfecte la plaja Balos.

 Falasarna este situată într-un golf pe coasta de nord-vest a Cretei, la aproximativ 59 km de Chania. Plaja este cunoscută pentru întinderea sa lungă de nisip auriu și apele turcoaz, cristaline, fiind o locație excelentă pentru înot și plajă. De asemenea, este binecunoscută pentru apusurile sale superbe și pentru valurile care se formează în zilele mai vântoase,  care o fac preferata surferilor.


 Elafonissi este situată în colțul de sud-vest al Cretei, la aproximativ 76 km de Chania. Plaja este cunoscută pentru nisipul său roz strălucitor și apele limpezi, de mică adâncime. Una dintre principalele atracții ale zonei  este micuța insulă situată la doar câțiva metri de țărm, care poate fi accesată pe jos în timpul refluxului. Plaja face parte dintr-o rezervație naturală protejată, așa că există câteva restricții, cum ar fi interzicerea ruperii florilor sau camparea în zonă. Fiindcă se poate aglomera în timpul sezonului de vârf, este recomandat să ajungeți cât mai devreme, și să vă ocupați locul preferat.

 Atât plaja Falasarna cât și Elafonissi sunt ușor accesibile cu mașina, iar în apropierea plajelor există mai multe locuri de parcare. În plus, există mai multe restaurante, cafenele, facilități și atracții turistice situate în apropierea ambelor plaje, ceea ce le face o opțiune excelentă pentru o excursie de o zi sau pentru un sejur de relaxare în proximitatea lor.

5. Cum să ajungeți la Plaja Balos

Excursie organizată

 Recomandabil este să cumpărați excursia la Balos prin touroperatorii cunoscuți sau prin agențiile locale, care au puncte de vânzare prin toate stațiunile. De asemenea, touroperatorii , în colaborare cu hotelurile, organizează frecvent întâlniri de informare între reprezentanții lor de vânzări și turiști, oferind la vânzare vouchere pentru activități și excursii opționale. Deplasarea în aceste excursii se face organizat, cu autocare moderne cu ghizi însoțitori, pe un traseu care urmează drumul național E90, până în Kissamos, unde se face îmbarcarea pe feribot.

Excursie cu autoturismul

 Dacă v-ați propus să explorați insula și să ajungeți și la Balos cu mașina închiriată , aveți griă să o rezervați din timp, mai ales în lunile iulie și august, când cererea poate depăși oferta firmelor de închirieri.  De obicei, mașinile închiriate pot circula ”off road” doar cu o asigurare suplimentară și, în majoritatea cazurilor, firmele de închirieri scriu pe contract „NO BALOS”, deci nu aveți acoperită asigurarea pentru drumul până la Balos. (de fapt pentru cei 8 km de drum accidentat din rezervația Gramvousa). Practic, dacă vreți să vă aventurați cu mașina închiriată spre Balos, o puteți face, numai riscând pe cont propriu. 

 Ca să evitați stresul și adrealina, optați pentru varianta continuării drumului cu feribotul din Kissamos. În acest caz, gasiți o parcare gratuită chiar în fața portului, sau puteți parca pe multe străzi din preajmă.

Varianta cu autobuzul

Autobuzele publice regulate circulă doar până la autogara Chania, toate venind dinspre est pe drumul național E90 ce traversează localitățile de pe coasta nordică.  De aici, este necesar să luați un autobuz local pentru destinația Kissamos (sau Kastelli, cum îi spun localnicii), aflată la 38 km vest de Chania. Pe website-ul KTEL  găsiți  informații despre traseele autobuzelor publice, program, tarife și rezervări online. La rezervarea online, selectați ca destinație stația Kampos Kissamos, aflată la numai câteva sute de metri de port.

Fie că vă deplasați cu autobuzul, autocarul sau cu mașina închiriată, în portul din Kissamos vă veți întâlni cu toți ceilalți turiști din Creta, individuali sau în grupuri organizate, nerăbdători să sară pe puntea feribotului și ajungă mai repede la aceeași destinație – faimoasa și mult dorita plajă Balos

Sperăm că aceste informații vă sunt utile pentru a vă face introduce în planul de vacanță vzitarea uneia dintre cele mai frumoase plaje din Europa!

In continuare veți găsi câteva detalii utile despre cum puteți ajunge și ce e bine de reținut pentru fiecare variantă.


 Modalități de acces la plaja Balos:

     a. Croaziera cu feribotul  din Kissamos
     b. Tur cu barcă privată
     c. Drum cu mașina/ taxi până la Balos
     d. Jeep Safari
     e. Drumeție pe jos sau cu bicicleta montană

a. Croaziera cu feribotul  din orașul Kissamos

 Modalitatea principală de acces este croaziera cu feribotul din orașul Kissamos, mai precis din portul Kavonisi, aflat la 2,5 km vest de oraș. Kavonisi este cel mai vestic port și face legătura pe mare dintre Creta și Peloponez. Are un important rol comercial, de aici plecând la export zeci de mii de tone de ulei de măsline și vin, dare este vizitat și de nave de croazieră, înregistrând un trafic de cca. 25.000 de turiști anual.

 În timpul sezonului turistic, de la începutul lunii mai până la sfârșitul lunii octombrie, există zilnic tururi pe traseul Kissamos – Balos. Serviciul este operat în principal de Cretan Daily Cruises cu feriboturile de mare capacitate:  ”Gramvousa” (1.900 de pasageri), ”Spirit of Athos” (650 pasageri), ”Gramvousa Express” (450 pasageri) și ”Balos” (300 pasageri) și să nu fiți surprinși dacă în sezonul de vârf (iulie și august) sunt pline de fiecare dată. Mai există și alți operatori privați, cu feriboturi și vaporașe de capacitate mai mică, oferind condiții și facilități asemănătoare, dar la fel de aglomerate.

 De pe puntea feribotului, veți admira țărmurile sălbatice ale peninsulei Gramvousa și urmele geologice ale înălțării solului cu 6-9 m după un puternic cutremur în anul 365 d.Hr. Cu puțin noroc, vă veți bucura chiar și de compania veselă și jucăușă a delfinilor. Croaziera spre Balos include o oprire de cca. două ore pe insula Imeri Gramvousa, la care se ajunge în 50 de minute. După reîmbarcare, până la Plaja și Laguna Balos se mai fac 15 minute. Veți avea la dispoziție, timp efectiv, doar  2-3 ore pentru a vă relaxa și a explora zona.  


 Prețul turului Kissaamos –Balos cu feribotul este de 27 Euro pentru adulți și 13 de euro pentru copii sub 12 ani. La acest preț, se adaugă taxa municipală eco de 1 euro de la fiecare vizitator în vîrstă de peste 13 ani, plătită operatorului de ambarcațiune. Copiii sub 2 ani au gratuitate. Pe feribot găsiți toate facilitățile de care aveți nevoie –contra cost,  vă puteți aproviziona cu apă și băuturi sau puteți consuma sandvișuri și diverse feluri de mâncare la restaurantul de pe puntea principală. În caz de nevoie, puteți închiria accesorii de plajă, inclusiv umbrele, contra sumei de 5 Euro.

 Rezervarile de bilete se pot face fie online, fie la casa de bilete din Kissamos, fie direct în portul Kavonisi, in functie de disponibilitate. În sezonul de vârf, se recomandă să vă faceți rezervareai cu una sau două zile în avans, iar la îmbarcare să vă prezentați cu cel puțin o oră mai devreme!

 Orele de plecare sunt 10.20, 10.40, 12.30 – iar de sosire retur la Kavonisi  17.45, 18.00, 19.30. Plecarea de la 12.30 este disponibilă din iunie până în septembrie. Detalii la zi despre croazierele din Kissamos spre Balos, prețuri și rezervări online puteți afla de pe website-ul Cretan Daily Cruises, accesând acest link.

 În timpul sezonului, mai există un feribot din orașul port Falassarna către Balos, care își încetează activitatea pe la jumătatea lunii octombrie.


b. Tur cu barcă privată

O variantă interesantă este să navigați cu o barcă privată, din Falasarna, Kissamos sau Chania. Există o multitudine de operatori locali ce oferă de excursii pe mare cu yachturi cu vele sau motorizate, catamarane, șalupe rapide (jet boat) sau bărci gonflabile cu motor (RIB) de-a lungul țărmurilor Cretei sau spre alte insule. Special pentru Balos, veți găsi bărci de închiriat în regim privat pentru familii (1-4 persoane), pentru grupuri de prieteni (4-8 persoane) sau în regim semi-privat, ”share”  (yachturi cu o capacitate de 8-22 persoane).

Ofertele sunt variate, bărcile având prețuri de închiriere pentru excursii de o jumătate de zi sau o zi, cu sau fără căpitan, și cu sau fără combustibil inclus. În funcție de portul de plecare, de tipul și mărimea ambarcațiunii și de facilitățile oferite – inclusiv conducătorul, prețurile pentru croaziera de o zi la Gramvousa și Balos variază, orientativ, între 45-125 Euro /persoană (sau chiar mai mult, pentru cele cu servicii de lux), iar pentru copii sunt reduceri.

În preț puteți avea incluse gustări și băuturi, și chiar și un prânz tradițional cretan, la bordul vasului.  De asemenea, puteți găsi și un mini-meniu cu mâncăruri și băuturi suplimentare, precum sucuri răcoritoare, vin și bere locale. Din Chania, croaziera durează aproximativ o oră și jumătate pe sens, iar din Kissamos sau Falassarna, nu mai mult de jumătate de oră.


 În afară de oprirea la Gramvousa, veți avea, de asemenea, șansa de a vizita alte plaje private din apropierea lagunei Balos și de a evita aglomerația, mai ales în sezonul de vârf. Odată ajunși la destinație, vă puteți bucura de câteva ore de relaxare, sau de alte activități independente - plimbare prin lagună, fotografiat peisajul, vizitat insula, snorkeling sau scufundări. Avantajul  opțiunii cu barca privată este că puteți începe călătoria dimineața devreme, înainte ca feriboturile cu sute de turiști din Kavonisi  să sosească, astfel încat să savurați priveliștea Balosului în liniște și intimitate. 

 Rezervarea este necesară cu cel puțin 2 zile înainte și de regulă se percepe un avans de 50%. Firmele care oferă aceste servicii colaborează de asemenea cu companii de transport de persoane și vă pot asigura, la cerere, transferul din alte orașe, până la punctul de îmbarcare.

 O experiență inedită care are simpatizanți în rândul tinerilor este Jet Ski Safari-ul, cu plecare din Falassarna.  Prețul de închiriere pentru un jet ski cu 2 ocupanți este de 150 Euro pentru două ore. La cei 110 CP, bărcile pot dezvolta viteze mari, între 40-70 KMH, deci adrenalina este un ingredient nelipsit. Participanții sunt echipați cu veste de salvate și beneficiază de instructaj inițial și un echipaj însoțitor, care ghidează grupul de jet skiuri pe traseul printre stânci și prin valuri, până la destinație și înapoi. În preț sunt incluse filmări cu drona sau cu camere GoPro și fotografii. Cei mai mulți turiști care au apelat la această variantă de a ajunge la Balos, (ce-i drept, doar o vizionare a lagunei), o descriu ca pe o aventură palpitantă, o experiență de neuitat.


c. Drum cu mașina/ taxi până la Balos

 Dacă doriți să explorați mai mult insula, aveți griă să vă rezervați mașina din timp, mai ales în lunile iulie și august, când cererea poate depăși oferta firmelor de închirieri. Cum spuneam mai devreme, verificați dacă aveți acoperită asigurarea pentru Balos prin contract, pentru a nu întâmpina neplăceri ulterior.

 Pentru a ajunge la Balos, trebuie să treceți cu mașina pe lângă orașul Kissamos, lăsând în urmă portul Kavonisi. La aproximativ 1,5 km după port, faceți la dreapta spre satul Kaliviani. După ce îl traversați, veți ajunge la un punct de control acces în rezervația ecologică, unde veți plăti o taxă Eco de 1 € și de unde, oficial, intrați pe drumul de coastă al Peninsulei Gramvousa. Sau mai degrabă, unde începeți o adevărată aventură.

 

 Unii piloți auto pasionați în experiențe off road spun că e printre cele mai atractive drumuri de coastă din lume. Acești  8 km sunt dificili, pe un drum accidentat și prăfos de pământ și pietriș, cu porțiuni intermediare de ciment învechit. Este posibil să ajungeți într-o coloană de vehicule, deoarece toată lumea conduce prudent, cu viteză foarte mică. Să nu vă speriați de capre dacă vă ies în cale, sunt distractive și prietenoase.

 Chiar dacă drumul este destul de lat și are refugii laterale unde vă puteți opri pentru a admira și fotografia peisajul superb, nu este recomandat șoferilor începători și celor cu frică de înălțime și nici persoanelor care suferă de rău de mașină, celor cu dificultăți locomotorii sau dureri de spate, femeilor însărcinate și persoanelor supraponderale.  Pe măsură ce vă apropiați de parcare, mai ales când aceasta este plină, in lunile iulie și august, drumul se îngustează din cauza mașinilor lăsate pe margine. Puteți evita aglomerația din vârful de sezon, numai dacă sosiți înainte de ora 10:00.

 Parcarea se află pe un mic platou, aflat deasupra lagunei, la 20 minute de mers pe jos (2 km) de plaja Balos. Este recomandat să purtați pantofi de sport, deoarece  porțiunea finală este mai abruptă. Pentru amuzament, localnicii oferă serviciul de ”Donkey Taxi”, transportul călare pe măgăruși. Să fiți atenți și să vă opriți când ajungeți la ”Trail Viewpoint”, punctul care are cea mai frumoasă perspectiva scenică asupra zonei pentru a vă face face fotografia perfectă, cu Laguna Balos si  Insula Tigani în fundal.

 În cazul în care alegeți serviciul de taxi din Kissamos, cei 15 km se parcurg în aproximativ 40 min cu microbuze 4X4 și costă in jur de 20 Eur/persoană + 1 Eur taxa de acces în Rezervația Gramvousa (pentru pasagerii peste 13 ani). Cursele private Kissamos- Balos sunt zilnice și regulate, dar pentru întoarcere este bine să reconfirmați ora de plecare cu șoferul și să aveți în vedere cele aproximativ 30 minute necesare să urcați de pe plajă în parcare și să vă pregătiți de drum.


d. Jeep Safari

 Dacă aveți  simțul aventurii, un jeep safari din Kissamos vă oferă posibilitatea de a vizita Plaja și laguna Balos și de a explora off-road  împrejurimile așa cum nu v-ați imaginat că o veți face vreodată. Autovehiculele de teren 4X4, cu câte trei locuri disponibile pentru turiști, sunt conduse de șoferi - ghizi cu multă experiență în pilotat pe drumurile prăfuite și accidentate ale peninsulei Gramvousa. Excursiile de acest tip încep de regulă la ora 9 dimineteața și se încheie în jurul orei 17.00. Prețul este 200 Euro/mașina jeep cu 3 locuri.

 Mai mult decât o excursie la plaja Balos, veți începe cu o vizită la Polyrinia (Polyrrhinia sau Polirinia)  – un fermecător sat tradițional cretan, aflat la 7 km sud de Kisamos, ce adăposțește ruinele unei așezări antice și ale unei fortărețe venețiene medievale. După turul din Polyrinia, veți călători spre nord, pe drumul de coastă, însoțiți de priveliștea uimitoare a Golfului Kissamos.  Desigur, veți avea timp pentru a explora și a vă relaxa în laguna Balos și în plus, veți beneficia de un prânz sub formă de picnic.

 Excursii semi-private de o zi cu vehicule off-road  4X4 de 7-9 locuri se organizează și din Chania și împrejurimi, cu plecare și întoarcere la hotelul unde sunteți cazați. Orientativ,prețul este de 125 Euro/persoană (85 Euro pentru copiii între 6-12 ani) și include un prânz la pachet și apă.

 Oricât v-ar părea de atractivă ideea, nu veți găsi prea ușor de închiriat scutere sau ATV-uri pentru excursia spre Balos, din cauza drumului greu accesibil și a riscului crescut de accidentare.

e. Drumeție pe jos sau cu bicicleta montană

 Spre plaja Balos există două rute marcate, recomandate persoanelor obișnuite cu drumețiile – una din localitatea Kaliviani, la 4 km vest de portul orașului Kissamos și cealaltă, pornind din orașul antic Falassarna, aflat la baza vestică a Peninsulei Gramvousa. Ambele trasee au în jur de 9-10 km lungime și se parcurg cam în 3 ore, străbătînd peisajul aspru al Gramvousei  pre crestele  muntelui Platyskinos.

  Zona este foarte frecventată de iubitorii de explorări și drumeții, așa că vă veți întâlni probabil cu mulți alți oameni cu rucsacul în spate, sau pe biciclete montane.

 *****

 Plaja Balos este, fără îndoială, una dintre cele mai uluitoare minuni naturale pe care Creta le are de oferit. Fie că vă relaxați pe plajă, înotați în lagună sau faceți drumeții de-a lungul coastei sălbatice, fiecare moment petrecut la Balos va fi cu siguranță unul memorabil. Dacă plănuiți o vacanță în Creta, asigurați-vă că puneți Balos în fruntea listei de locuri de vizitat - nu veți fi dezamăgiți!



Niciun comentariu

Trimiteți un comentariu