Explorând Secretele Peșterii Milatos / Video



Peștera cu biserică și memoria unei povești dramatice
 
 Fericiți de vizita bunilor noștri prieteni, Marius și Daniela și răsfățați de soarele dimineții, am pus la cale o mică drumeție în natură, condimentată cu un pic de relaxare și aventură.  Din locul întâlnirii noastre, undeva la ieșirea din Stalis, estimăm că într-o oră vom ajunge la Peștera Milatos, una dintre comorile ascunse ale Cretei. Printre cele peste 4.500 de peșteri și grote cartografiate cu o neasemuită valoare speologică și ecologică, Peștera Milatos este renumită pentru mister și frumusețe, dar mai ales pentru semnificația sa istorică și religioasă, fiind martora unor evenimente dramatice din perioada ocupației otomane.

 Traseul, frumos și ușor, se strecoară lin printre coline și, în timp ce urcăm, ne oprim de mai multe ori, ca să admirăm priveliștea încântătoare ce se deschide în fața ochilor noștri: peisaje stâncoase, versanți abrupți cu vegetație pitică, golfuri aurii spectaculoase, îmbrățișate de ape turcoaz, livezi de măslini și portocali scăldate în lumina incandescentă a începutului de vară.

 Pe drum, ne hotărâm să aruncăm o privire la bisericuța de pe un mic platou, ce veghează golful Milatos, îmbrăcat în livezi de maslini. Pentru câteva minute, stăm în tăcere, adulmecând parfumul ierburilor sălbatice și scrutând orizontul, în care cerul parcă se unește în rugăciune cu marea și cu pământul. Încarcă-ne Doamne, cu energia acestei insule solare!...

 Trecem apoi prin satul Milatos - un sat tradițional de munte în care casele vechi de piatră albă, cu creștet de țiglă roșie și tocărie albastră se înghesuie în plasa de străzi înguste cu peluze de flori, taverne cu mici terase și băcănii așteptându-și mușteriii cu ușile larg deschise. În centrul așezării, găsim piațeta, cu nelipsita bisericuță de piatră cu clopotniță în vârf.

 Din sat, drumul șerpuiește în sus și, după vreo 2 kilometri observăm un monument din piatră gravată, care semnalizează drumul către intrarea în peșteră. Parcăm mașina în apropiere și continuăm cu 15 minute de plimbare, în urcuș.  Aleea pe care înaintăm - cândva o potecă bine ascunsă, strecurându-se pe sub copacii de pe buza unei râpe - este pavată cu pietre și prevăzută cu un parapet din lemn, pentru siguranța excursioniștilor.

O scurtă plimbare în sânul naturii

 Pe parcurs, întâlnim stânci înalte cu forme spectaculoase, copaci umbroși și arbuști aromatici țepoși, printre care pasc în libertate caprele și oile localnicilor. Păsările, aflate în sezonul de împerechere, își survolează teritoriul într-un dans grațios, în timp ce vietățile terestre, excitate de lumina soarelui, ne amintesc de o lege universală - dragostea este pretutindeni, dragostea este liantul lumii...

 Natura explodează de viață și toate simțurile noastre se racordează la spectacolul lumii sălbatice... Cum e firesc, drumeția ne induce, când o stare de spirit meditativă, când o curiozitate științifică, ba chiar ne invită să dam frâu liber copilulului interior - filosoful, savantul sau... maimuța neastâmparată!

 Ici-colo, mici grupuri de turiști cu ghid, familii cu copii și cupluri de toate vârstele, se intersectează pe traseu, explorând priveliștea și făcând poze. Un soi de camaraderie născută spontan, la fața locului, îi provoacă să se oprească, să discute și să-și împărtășească impresii, înainte și după aventura din peșteră. Devenim tot mai nerăbdători s-o vedem.

 În cele din urmă, ajungem la destinație. Intrarea principală, una dintre cele opt scobituri din peretele lung de 45 de metri, are o deschidere de 9 metri lățime și 2 metri înălțime, permițând luminii să pătrundă în cavitățile frontale ale peșterii.

Natura sălbatică ascunde rănile unei istorii dramatice 

 Pornim să explorăm arhitectura sa uimitoare, cu stalactite, stalagmite și coloane îmbrobonate ce compun arcade, galerii, nișe și încăperi și spectaculoase, pe o lungime de aproximativ 75 metri. Pe măsură ce înaintăm în peșteră, suntem nevoiți să ne ghemuim și să ne folosim luminile telefonului pentru a ne proteja  capul și picioarele. Ne-ar plăcea să coborâm mai mult, dar am avea nevoie de lanterne pentru a cerceta colțurile mai întunecate și ferite, acolo unde, cu ani în urmă, arheologii au descoperit fragmente de ceramică și morminte străvechi.

 În prima încăpere principală, printr-o orbită uriașă din stâncă, razele cad pios peste o capelă, pe care localnicii au construit-o în 1953 și au închinat-o Apostolului Toma. Conform tradiției ortodoxe, aici, în Duminica Tomii -  a doua duminică după Paști, se slujește Liturghia pentru sărbătoarea de hram și pomenirea morților.

 În apropiere de altar se află un osuar cu relicve despre care am aflat că aparțin victimelor uneia din cele mai dramatice bătălii locale din Războiul de eliberare împotriva Imperiului Otoman (1821-1830). Se spune că, în peștera Milatos, peste 1.000 de creștini refugiați, locuitori ai din satelor din zonă, femei, bărbați, copii și bătrâni, au fost masacrați de trupele otomane ale lui Hashan Pasha, după un asediu de 22 de zile, în februarie 1823. Memoria acestui loc ascunde o pagină de istorie sângeroasă... Dacă ajungeți vreodată, nu uitați să aprindeți o lumânare pentru sufletele lor și să vă rugați pentru libertatea, armonia și pacea lumii!

 Ne pregăteam să plecăm cu un sentiment confuz, de încântare și tristețe, când, spre amuzamentul nostru, Marius, cu o voce rezonantă de tenor, a început spontan să fredoneze corul Aleluia din oratoriul ”Messiah” de G.F. Handel. Prin galeriile știute și neștiute ale peșterii, un cântec s-a strecurat către inima Pământului... 

Aleluia!





Niciun comentariu

Trimiteți un comentariu