Erotokritos și Aretousa: un Love Story Cretan


 O  capodoperă renascentistă cretană ce poate sta alături de marile povești de iubire universale 

 Este mai puțin cunoscut publicului larg faptul că, acum mai mult de patru secole, când Creta se afla sub dominația venețiană, a luat naștere, sub forma unei povești romantice în versuri, o operă magistrală care a marcat începutul literaturii grecești moderne: ”Erotokritos și Aretousa”. Scris de Vincenzo Cornaro în jurul anului 1600, în pofida faptului că nu se regăsește printre celebrele povești de dragoste universale, Erotokritos și Aretousa este o capodoperă renascentistă adesea comparată cu ”Romeo și Julieta” de William Shakespeare și totodată, o temă artistică vie în cultura cretană. 

 Poemul epic romantic, format din 10.012 versuri rimate de câte cincisprezece silabe, scrise în dialectul cretan, povestește despre tânărul nobil Erotokritos (sau Rotokritos) și dragostea sa interzisă pentru prințesa Aretousa. Cu un rafinament remarcabil al limbajului și al tehnicii literare, bazate pe tradiția poetică greacă (în special pe romanțele populare cretane numite ”mantinades”), Cornaro asamblează încercările și dramele suferite de cei doi tineri îndrăgostiți și însetați de viață, ca într-o piesă de teatru, într-o succesiune de cinci acte a căror intrigă, presărată subtil cu dialoguri și explorând cele mai subtile fațete ale sufletului uman, susține aprins interesul cititorului.

 Povestea se desfășoară în jurul iubirii dintre Erotokritos, eroul principal și Aretousa, fiica regelui Atenei. Erotokritos era fiul lui Pezostratos, sfetnicul regelui. Știind că rangul său social inferior nu-i va permite să-și exprime în mod deschis sentimentele, Erotokritos, deghizat, începe să-i cânte Aretousei serenade sub fereastră, seara. Cu timpul, prințesa se îndrăgostește de cântărețul necunoscut. Regele încearcă prin orice mijloace să o înfrâneze din dragostea oarbă și dezonorantă. Erotokritos scapă de gărzile trimise de rege să-l aresteze, ucigând zece soldați și fuge în exil, ca să uite de Aretousa. În timpul unei vizite la casa lui Pezostratos, Aretousa descoperă răvașele și cântecele scrise de Erotokirtos pentru ea, dându-și seama că el era admiratorul ei secret. Regele-tată organizează turniruri cavalerești pentru a-i alunga tristețea și a găsi pretendenți princiari care să-i câștige interesul, dar toate încercările sale eșuează. Urmează o cascadă de evenimente dramatice pentru cuplul îndrăgostit, care, spre deosebire de tragedia Romeo și Julieta, conduc spre un deznodământ fericit: cu binecuvântarea regelui, îndrăgostiții își unesc destinele și își jură fericirea eternă, moștenind astfel și tronul Atenei. 

 Cornaro a împrumutat tema dintr-o traducere italiană în proză a unei romanțe medievale franceze, ”Paris și Viena” de Pierre de la Cypède dar,  într-o veritabilă manieră renascentistă, a folosit  temele dragostei și războiului pentru a accentua virtuți morale precum devotamentul, prietenia, patriotismul, eroismul, credința și onoarea, dovedindu-se a fi un povestitor iscusit și un interpret sensibil al inimii umane. Serenadele, galanteriile, secretele și dezvăluirile, lacrimile și disperarea, jurămintele ascunse de iubire, întemnițarea, duelurile fatale și turnirurile cavalerești, dar și iertarea și fericirea servesc ca ingrediente pentru compunerea poveștii eroului curajos, îndrăgostit nebunește și a alesei inimii sale.   

 

O romanță de 400 de ani, vie în inimile oamenilor și care continuă să inspire artiștii greci

 Vincenzo Cornaro (în greacă, Vitsentzos Kornaros) (1553-1613/14) este considerat a fi cel mai mare poet cretan și una dintre cei mai semnificativi și influenti poeți ai Greciei. Descendent din ramura cretană a nobilei familii venețiene Cornaro, Vicenzo s-a născut în provincia Sitia și a primit o educație înaltă, conform uzanțelor societății aristocratice ale vremii. După căsătorie, s-a mutat în  Chandax (numele venețian al cetății Heraklion) și împreună cu fratele său, scriitorul și cărturarul Andrea Cornaro,  înființează "L' Accademia degli Stravaganti" / Academia Ciudaților, o asociație filologică de orientare italiană, ce avea să contribuie consistent la înflorirea culturii în Creta medievală.  Capodopera Erotokritos îl așază pe Cornaro alături de contemporanii săi William Shakespeare și Miguel Cervantes în galeria marilor scriitori renascentiști europeni.

 Lucrarea a circulat mult în secolul al XVII-lea, reprodusă și multiplicată sub formă de transcrieri după manuscrisul original, care în timp s-a pierdut. După prima ei tipărire în 1713 la Veneția, epopeea Erotokritos cunoaște o vastă răspândire în toate teritoriile locuite de greci. Un exemplar din această primă serie tipărită este găzduită la Biblioteca Gennadius din Atena iar la British Library din cadrul British Museum din Londra este păstrat un manuscris din 1710, în colecția de documente prețioase ce au contribuit la fondarea instituției. Ediția din 1713 a fost retipărită în 1737, din care astăzi mai există un exemplar în Biblioteca Națională din Atena. Prima reproducere modernă a lucrării a apărut în 1915, de Stefanos Xanthoudides, iar de atunci, mai mulți autori greci și străini au publicat traduceri în versuri și proză.

  Transmisă pe cale orală din generație în generație, povestea de iubire dintre Erotokritos și Aretousa și-a câștigat locul în poezia și muzica erotică folclorică, dând naștere, chiar și în zilele noastre, multor spectacole teatrale, concerte muzicale sau expoziții de artă vizuală. Erotokritos a devenit un erou popular venerat, iar capodopera medievală ce a rezistat testului timpului, pusă pe acorduri de liră și cântată de voci cunoscute, precum Nikos Xylouris, continuă să mângâie cu blândețe inimile rănite de amorul neîmplinit. Povestea a fost o sursă de inspirație și pentru poetul național Dionysios Solomos (autorul poemului Imnul Libertății, devenit Imnul național al Greciei)  și a influențat diversi poeți greci precum Kostis Palamas, Kostas Krystallis și George Seferis. La începutul secolului al XIX-lea, renumitul cărturar umanist grec Adamantios Koraes l-a numit pe Vincenzo Cornaro, „Homerul literaturii populare”.


 În Piața Kornarou din Heraklion, numită așa în onoarea marelui poet, de două decenii, un impresionant ansamblu statuar realizat de artistul Yannis Parmakelis îl înfățișează pe Erotokritos pe cal, gata de plecare, luându-și rămas-bun de la iubita sa Aretousa. Înconjurată de un mic spațiu verde, statuia imensă domină peisajul, oferind un colț de reverie celor care traversează intersecția mereu aglomerată. Scena dramatică și intensitatea trăirilor sufletești sunt exprimate de siluetele mișcate ale eroului și calului său. Timpul parcă stă în loc și cele două personaje, cu mâinile întinse unul către celalalt și cu privirile înlăcrimate, par a fi concomitent, aproape și departe. Durerea despărțirii și legământul iubirii au rămas încremenite în bronz, pentru eternitate…

 În videoclipul de mai jos, îl veți auzi pe legendarul cântăreț și compozitor cretan Nikos Xilouris într-o interpretare celebră a poeziei Erotokritos. Cu vocea sa unică și stilul său dramatic care rezonează cu sufletul grecesc, Xilouris a transformat versurile magnifice într-o capodoperă a muzicii populare, intonată precum mantinadele păstorilor din munții Cretei.

 Cel mai probabil, Erotokritos, deși este recunoscut ca unul dintre marile poeme epice europene,  a rămas necunoscut în afara Greciei, din cauza dialectului cretan în care este scris și a dimensiunii sale descurajante pentru un traducător, cu 1000 de versuri mai lungă decât însăși Odiseea lui Homer. În ciuda acestui fapt, o traducere completă în versuri în limba engleză a fost făcută de Theodore Stephanide, publicată în 1984 la Atena, de Papazissis Publishers și încă extrem de apreciată și astăzi.

 Iată câteva versete în engleză, în traducerea lui Stephanide:

”Who in this world has never glimpsed Love's face?
Who has not yearned, who has not joined the chase?”
 
"When headstrong passion wills to win a race,
Wisdom will ever lag in second place;
No power has reason, nor can it strike back
When love and passion lead the same attack"
 
"Rotocritos is Eros without wings –
How was it that he lost these pretty things?
To my poor heart his wings he tightly bound,
And they obey and follow him around!"
- Canto I, verses: 267-270
 
“Of all the gracious things upon this earth
It is fair words that have the greatest worth,
And he who uses them with charm and guile
Can cozen human eyes to weep or smile.”
- Canto I, verses: 887-90
 
“Begin your lesson now. It is a rule
That he who starts in time soon leaves the school.”
- Canto II, verses: 1871-2
 
“There are full many, sweet, whose tongues are bland,
Who hide a poison phial in the hand.”
- Canto III, verses: 141-2
 
You straighten easily a fresh-cut stake,
Yet when it dries it will but split and break.
- Canto III, verses:  279-80 
 
True is that adage: “He who yields to rule
by woodenheads, becomes himself a fool.”
- Canto III, verses: 967-8 
 
Man shapes his plans as he intends and deems,
And not because of visions and of dreams;
The future is not yet, dreams cannot sway,
Man’s destiny this, that, or any way;
As each one makes his bed, so does he sleep;
The foolish only trysts with shadows keep.
- Canto IV, verses:  139-144 

 Când veți ajunge în Heraklion, amintiți-vă de Erotokritos și Aretousa și de nemuritoarea lor poveste de dragoste!



Niciun comentariu

Trimiteți un comentariu