Catedrala Agios Titos în imagini



La așezământul Apostolului Tit, părintele Creștinismului în Creta

 Catedrala Agios Titos, una dintre cele mai maiestuoase și cunoscute clădiri istorice din Heraklion, se află într-o piațetă frumoasă, foarte aproape de Fântâna Leilor și Loggia (Primăria). Înălțată inițial în secolul al X-lea după recucerirea Cretei de către Bizanț și eliberarea de sub dominația arabă, biserica este probabil cea mai veche din Heraklion, închinată Sfântului Apostol Tit. Misionar creștin grec, discipol al Apostolului Pavel, Tit a fost împuternicit de acesta să predice Evanghelia în Creta, devenind, astfel, primul episcop al Cretei.

 Ca majoritatea siturilor religioase istorice din Creta,  clădirea a suferit distrugeri, reconstrucții și schimbări arhitecturale majore de-a lungul timpului. A fost transformată în biserică catolică de către venețieni, a trecut prin două cutremure și un incendiu devastator în secolele XIV și XV și a fost transformată în moschee de către otomani, care au folosit clopotnița ca minaret, demolând-o ulterior, în 1920, când ultimii musulmani au părăsit insula pentru totdeauna. Aspectul actual al catedralei este din 1925, când Biserica Ortodoxă din Creta a reparat-o și a închinat-o din nou Apostolului Tit.

 La căderea Heraklionului sub ocupația turcească, în secolul XVII, moaștele și obiectele de artă eclesiastă au fost mutate la Veneția, pentru păstrare. După aproape 300 de ani, în 1966, craniul Sfântului Tit a fost înapoiat cetățenilor din Heraklion, fiind păstrat acum într-un relicvar de argint în capela de pe aripa de nord a bisericii. Icoana miraculoasă a Fecioarei, numită Mesopanditissa este, de asemenea, o atracție pentru credincioși și, la balconul corului, accesibil vizitatorilor, există o mică expoziție de icoane pe lemn și pânză, vechi de mai bine de jumătate de secol. 

 Spațiul acesta sacru și monumental, deconectat de agitația lumii exterioare, este ca o poartă către lumea nevăzută. De îndată ce pășești afară, simți cum viața orașului pulsează. Piațeta este un teren de joacă pentru copii, un colț de odihnă pentru turiștii care vizitează orașul vechi și locul preferat al localnicilor pentru o cafea cu prietenii, la una dintre cafenelele sau puburile din jur. Dacă vă aflați în Heraklion, merită să faceți o plimbare prin centru, la căderea nopții, pentru a admira luminile ornamentale ale catedralei Agios Titos, ce completează elegant spectacolul multicolor al orașului.



#DailyCRETE

Niciun comentariu

Trimiteți un comentariu